Tech
Now Reading
Delegatia din Moldova se află în această săptămână în Silicon Valley, San Francisco.
8040 201
Bright Idea

Delegatia din Moldova se află în această săptămână în Silicon Valley, San Francisco.

by Dmitry TsepilovanApril 4, 2018

#SiliconValley are potenţialul de a crea afaceri extrem de prospere într-un timp destul de scurt. Este locul unde startup-urile ajung să valoreze peste 1 miliard de dolari în mai puţin de 5 ani şi astfel să schimbe viaţa antreprenorilor care pariază pe ideile lor. Iată o listă cu mai multe startup-uri care au ajuns să valoreze 1 miliard de dolari sau mai mult, chiar dacă acum câţiva ani nici nu existau – de la companii din domeniul securităţii cibernetice la livrări la domiciliu sau imobiliare, acestea au cunoscut prosperitatea şi s-au bucurat de investiţii consistente într-o perioadă de timp, relativ scurtă: #Cylance, fondat în 2012, evaluat la 1 miliard de dolari; #Compas, fondat în 2012, evaluat la peste 1 miliard de dolari; #Illumio, fondat în 2013, evaluat la peste 1 miliard de dolari; #Carbon3D, fondat în 2013, evaluat la 1 miliard de dolari; #Opendoor, fondat în 2014, evaluat la 1.1 miliarde de dolari; #UptakeTehnologies, fondat în 2014, evaluat la 1.1 miliarde de dolari; #Quanergy, fondat în 2012, evaluat la 1.6 miliarde de dolari, etc.

Acestea şi alte importante informaţii precum şi impactul startup-urilor în dezvoltarea sectorului TIC, delegaţia Republicii Moldova ce se află în această săptămână în SUA, le-a aflat în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii Big Data Federation – Pouya Taaghol, Founder/CEO şi Peter Walther, precum şi cu Stas Khirman, şi Anna S. Dvornikova, Managing Partner, TEC Ventures.

Big Data Federation dezvoltă și aplică tehnologii inovatoare machine-learning, pentru previzionarea evenimentelor financiare, economice și mondiale. Compania este formată din profesionişti pasionați, matematicieni, oameni de știință și programatori din Silicon Valley, cu peste 100 de brevete înregistrate.

TEC Ventures situată în Palo Alto, California, este o companie care conectează antreprenorii globali cu resursele Silicon Valley. Principalele domenii de interes sunt: Internetul lucrurilor (IoT), software startup-uri, educația, securitatea, Big Data și SaaS.


Prezenţi la întâlnire, Vitalie Tarlev, Secretar de Stat (domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor), Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi Sergiu Voitovschii, Administrator al parcului pentru Tehnologia Informaţiei Moldova IT-Park, au informat gazdele despre oportunităţile pentru domeniul tehnologiei informaţiei în Republica Moldova: orice companie IT, indiferent dacă este străină sau din Moldova, poate deveni rezident al Moldova IT Park, având mai multe beneficii – iar una din principalele facilităţi acordate de stat constă în aplicarea unui impozit unic în mărime de şapte procente pe venitul din vânzări.

Potrivit Ministerului Economiei, iniţiativa va face piaţa IT mai atractivă atât pentru investitorii locali, cât şi pentru cei străini, la moment fiind deja rezidenţi ai parcului inclusiv şi companii multinaţionale cu capital străin.

Sergiu Botezatu, Senior Project Manager în cadrul Agenției de Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID – US Agency for International Development) a menţionat că în Moldova putem face proiecte de inovaţie, în acest scop, avem nevoie conştient să construim puntea de transfer de know how, de business, de gândire antreprenorială dinspre Vest spre noi, un exemplu de succes poate servi – Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii (CEADT) din Republica Moldova – ZIPhouse precum şi Centrul de Instruire şi Inovaţii TIC – Tekwill.


La discuţiile privind importanţa ecosistemului de startup-uri au participat şi Doina Nistor, Directoare a Proiectul de Competitivitate al USAID MoldovaSergiu Rabii, expert Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Ana Chirita, Director Executiv Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) și coordonator al proiectului #TekwillViorel Bostan, rector al Universităţii Tehnice a Moldovei şi Dinu Turcanu, Şef Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii, #UTM, aceştia fiind parte a delegaţiei R.Moldova ce se află în această săptămână în SUA, în cadrul unei vizite de studiu în Silicon Valley, San Francisco.


Respectiva vizită este organizată cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova şi Proiectului Dezvoltarea Centrului de Excelenţă în domeniul TIC implementat de Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul TIC, finanţate din sursele USAID şi ale Guvernului Suediei.

Abonați-vă la canalul “Engine.MD” în Telegram pentru a primi știri și materiale exclusive din domeniul TIC si nu numai…

What's your reaction?
Love It
0%
Interested
0%
Meh...
0%
What?
0%
Hate It
0%
Sad
0%
About The Author
Dmitry Tsepilovan
I've always had the ability to see the bigger picture and work towards a greater goal.