Datele a mii de conturi şi parole de acces online a cetăţenilor din Republica Moldova compromise
Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Naţional de Investigaţii ofiţerii Serviciul de Informaţii şi Securitate, au identificat un cetăţean al Republicii Moldova care infecta sistemele informatice prin distribuirea programelor nelicenţiate prin intermediul platformelor de tip ”torrent”.
În cadrul urmării penale s-a stabilit că cetăţeanul Republicii Moldova împreună cu alte persoane în curs de identificare, încărcau diferite programe nelicenţiate pe platformele cu mecanism PEER-TO-PEER (P2P) de tip ”torrent”, care erau virusate preventiv în scopul sustragerii informaţiilor credenţiale de acces la poşte electronice sau la alte conturi online.
Urmare a infectării sistemelor informatice, hackerii au obţinut parolele şi alte date de acces online precum: acces la poştele electronice, conturile bancare, site-uri web ale peste 3600 utilizatori ai sistemelor informatice din Republica Moldova şi de peste hotare.
În cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul suspectului au fost ridicate 2 laptopuri, 3 telefoane mobile, 1 suport de memorie HDD, precum şi alte documente importante cauzei penale.
La moment acesta are statut de învinuit, fiind cercetat penal, iar suporturile electronice ridicate sunt supuse unei analize informaţionale.
Recomandări:
În acest context, în vederea evitării virusării sistemelor informatice cu programul maliţios menţionat mai sus, PCCOCS şi CCCI al INI recomandă următoarele măsuri de protecţie:
– utilizarea doar a produselor de program licenţiate;
– instalarea soluţiilor de securitate actualizate;
– utilizarea browserilor cu protecţia pro-activă;
– evitarea descărcărilor de pe platformele cu mecanism PEER-TO-PEER (P2P) de tip ”torrent”, prudenţă maximă la primirea e-mail-urilor, deschiderea/procesarea ataşamentelor suspecte.
Abonați-vă la canalul “Engine.MD” în Telegram pentru a primi știri și materiale exclusive din domeniul TIC si nu numai…
Sursa : http://politia.md